Toată lumea-i dintr-un neam,
Numai eu pe nimeni n-am, mai
Toată lumea-i dintr-un sânge, măi, măi
Dar pe mine cine mă plânge?
Și-am un pom în bătătură, mai, mai,
Și-am să-l tai să mi-l fac mumă.
Refren:
Că strainu-i tot străin,
E la inimă hain, mai,
De i-ai face apa-n vin,
Să nu-i faci voia din plin, mai.
Și-am o gradină cu flori,
Și-am să mi le fac surori, mai,
Că dacă mă uit la stele, mai, mai,
Sunt ale surorile mele,
De mă uit în sus la lună, mai, mai,
Și apă să-mi fie mumă.
Refren:
Că strainu-i tot veninul,
E amar că și pelinu,
Cât ai vrea să-l îndulcești,
Tu mai rău te amărăști, mai.
Marea și cu Dunărea,
Îmi alină durerea, mai
De mă uit la munți de piatră, mai, mai,
Și ei pot să-mi fie tată,
De mă uit înspre Carpați, of, of
Și ei pot să-mi fie frați, măi.
Refren: (Bis)
Că strainu-i tot străin,
E la inimă hain, mai,
De i-ai face apa-n vin,
Să nu-i faci voia din plin, mai.
Că strainu-i tot străin,
E la inimă hain, mai,
De i-ai face mii de bine,
Se uită urât la tine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul de singurătate și alienare al interpretului, care se simte deconectat de ceilalți. Natura și elementele patriei devin substituenți pentru familie și prieteni, în timp ce străinii sunt văzuți cu suspiciune și neîncredere.