Pleacă trenul. Vine trenul.
Se cutremură edenul.
Dum-dum! Bum-bum!.
Ciuciuleții s-au udat până la piele
Nu mai mânca din ideile mele!.
Cioara trăiește în libertate.
Avram Iancu a murit nebun.
Someșul doarme pe spate.
Șarpele miroase-a tutun.
La câți nasturi mâneca se-ncheie?
S-a plictisit timpul în epopee.
Durere, tu nu te-ai schimbat.
Diminețile umblă în cârji pe sub pat.
Din canarul care mâncase muștar
plouă cu foi de calendar.
Aritmetica-și bate copiii la fund și se scapă în pat.
S-au copt toate nucile din Vechiul Regat
și s-a scuturat tot polenul.
Vine trenul, pleacă trenul,
se cutremură edenul.
Bum-bum! Dum-dum!.
Peripatetismul, de ciudă,
și-a ros unghiile. Iarbă crudă, crudă.
Iubitul meu pierdut în munți,
pe sub arbori cu țestele ciunți,.
bijuteriile soarelui ne fac semn
din întâmplările de ieri și de lemn.
Primele brume și ultimele lăptuci..
Unde să te mai duci?.
Repede și cu pălărie a venit o doamnă.
Sunt stele și păsări de toamnă.
Bătrânul stă pe bancă și pe gânduri.
Decât noapte în lapte, mai bine cuie în scânduri.
Sensul versurilor
Piesa este un flux de conștiință, o succesiune de imagini și metafore bizare care evocă idei despre trecerea timpului, absurditatea vieții și frumusețea efemeră a naturii. Versurile creează o atmosferă onirică, unde elemente familiare se amestecă cu elemente neașteptate.