Curgi, Dumnezeule, curgi infinit.
Din viitorul tău vin verzile nave.
Strămoșii mei, când te căutau în ceasloave,
simțeau că ești, dar nu te-au găsit.
Urâți ca rădăcinile urâte,
zgâriau schițe pentru Picasso cu un silex;
Dumnezeule, tu nici nu-ți închipui
din câte fântâni te-au cules ei cu găleata,
ca să te bea vitele cu bot cald.
Când se termină apa, se termină și chipul lor.
Începea visul.
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea divinității de către strămoși și modul în care aceștia au perceput-o. Sugerează o legătură profundă între divinitate, origini și esența umană, pierdută odată cu încetarea căutării.