Puține păsări.
Puțină cocleală verde: luna.
Scorojelile metalice ale cerului tulbură solitudinea.
Din toamna-aceea cu zvârlugi și vid,
aceeași oameni nu s-au mai iubit.
În 1939,
apa picură ca sângele.
Țări… bocanci…
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de singurătate și pierdere, folosind imagini ale naturii și referințe la evenimente istorice (1939) pentru a sugera o lume tulburată și o iubire pierdută. Tonul este melancolic și nostalgic, reflectând asupra trecerii timpului și a impactului evenimentelor asupra relațiilor umane.