Firave glasuri de copii risipite pe mare.
Și părul dragostei ca o aventură fâlfâie în imaginație….
Nimeni n-a venit la mine, m-am dus
la fiecare lucru eu singur.
Ochii lor depresivi de albaștri
miroseau a pâine.
Câteva zdrențe de lumină peste cucuta gleznelor,
își feresc genunchii de pete.
Sensul versurilor
Piesa explorează amintiri fragmentate din copilărie, marcate de un sentiment de singurătate și o nostalgie profundă. Imaginile vagi și simbolice sugerează o pierdere a inocenței și o căutare individuală a sensului.