Prin ușa deschisă – brâu gros de umbră –
plopii izbucneau către cer.
Și degetele-i alergau pe clape,
tremurătoare ca frunza plopului.
Pașii cuiva s-au oprit în noapte.
Din ochii ei ca fumul de țigară,
zbura un fluture.
Timp cu coviltirul sur.
.. și am iubit-o pe femeia aceea,
care nu m-a întrebat nimic niciodată.
Sensul versurilor
Piesa evocă o iubire trecută, misterioasă și tăcută, marcată de melancolie și de amintirea unei femei enigmatice. Versurile creează o atmosferă onirică, sugerând o distanțare și o contemplare a efemerului.