Altădată vă era frică de cuvintele noastre,
deși le rosteam cum crește pătrunjelul.
Cuviincios, fără accente slabe ori tari.
Acum vă este frică de cuvintele voastre,
deși n-au nici un înțeles, deși țipați.
Dar acum și acum
va fost, vă este frică.
De cine vă temeți?
Cine-i mai tare ca voi? Cine-i mai tare
decât cine țipă? Noi nu țipăm.
Creștem înăuntrul cuvintelor
ca-n fântână apa din golul fântânii.
Fiți calmi, ați biruit. Nu trebuie.
Noi nici nu mai suntem.
De ce v-ați astupat auzul? Și atunci
și acum, frica nu înseamnă nimic.
Și atunci, și acum, și oricând.
Voi însă veți amuți și vă va fi
frică și atunci. Pentru că vouă
v-a fost frică și când ați urlat
și urlați și dacă nu vă e frică.
Fiindcă și dacă nu vă e, tot vă este.
Noi nici nu mai suntem.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema fricii și a puterii, sugerând că cei care se tem, chiar și atunci când par puternici, sunt de fapt învinși. Vorbitorul, care nu mai este prezent fizic, subliniază că frica este o constantă pentru cei care o resimt, indiferent de circumstanțe.