Pisat de ploaie, pomăstit pe haturi,
un miros șui de balegi și pișaturi
ce urcă-n fete, aer și neveste,
cu suliți, iute carnea să le-o-ncreste,
pe când în largul vârstelor și-n tot
cuprinsul fraged, mic, cu iarba-n bot,
cum le privești (din câmp: un iceberg
suind la deal, încet dar cu tristețe),
ciopoarele de capre pădurețe
își calcă laptele cu pui pe care merg.
Dogoarea nopții fierbe-n cade mari.
La drum le ies din câte-o vale seacă
cirezi de mâl cu carnea porumbacă,
tăiate-n curmezișuri de lăstari.
Și-n munți de tuci, pe cătina din el,
să pască-ncep, inel după inel,
lăptucile, omagul, azmațacii,
pe care, încă, nu le-au smuls săracii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural umed și melancolic, cu imagini puternice ale naturii și ale vieții simple de la țară. Tonul este unul de observație tristă, surprinzând ciclicitatea vieții și a naturii.