Dragostea, de-i viață, n-are viața rost.
Cui o vrea, să nu i-o spulberi!
Cel ce-și află noima-n pulberi
trebuie să fie cel puțin un prost.
A rămas cu mintea ca un cântec rupt,
toanele iubirii cine-adânc le-a supt.
Dacă-au luat-o alții-n joacă
scai li-i viața și băltoacă.
Ziua cu viclene-ocheade se hrănesc,
noaptea cu minciuni se mint.
Orice zâmbet: fals alint.
Orice umbră: numai chin diavolesc.
Dacă doamna pare veselă cumva,
dragostea de-un altul a schimbat-o-așa!
Dacă doar n-o-neacă plânsul,
din dispreț e, pentru dânsul!.
Uite-așa-i cu tihna dragostei, vedeți?
Uite-așa-și duc ăștia viața:
tot mereu de vânt purtați, ca niște bieți
mărăcini pe câmpuri dimineața.
Când război, când pace, când iar certuri;
disperări și doruri, desfătări, disprețuri.
Ca și morți, când viața fierbe,
de la somn la viscol întind jerbe.
Sensul versurilor
Piesa descrie deziluzia și suferința provocate de dragoste. Vorbește despre instabilitate emoțională, minciună și chin, sugerând că dragostea poate aduce mai multă durere decât bucurie.