Ion Barbu – Isarlâk

Isarlâk.
„Pentru mai dreaptă cinstire
a lumii lui Anton Pann”.
La vreo Dunăre turcească,
Pe șes vested, cu tutun,
La mijloc de Rău și Bun
Pân’ la cer frângându-și treapta,
Trebuie să înflorească:
Albă,
Dreaptă
Isarlîk!.
Ruptă din coastă de soare!
Cu glas galeș, de unsoare,
Ce te-ajunge-așa de lin
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuișor, la zâna-n fuga..
*.
– Isarlîk, inima mea,
Dată în alb, ca o raia
Într-o zi cu var și ciumă,
Cuib de piatră și legumă
– Raiul meu, rămâi așa!.
Fii un târg temut, hilar
Și balcan – peninsular..
La fundul mării de aer
Toarce gâtul, ca un caer,
În patrusprezece furci,
La raiele;.
rar, la turci!
Beată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin.
*.
Colo, cu doniți în spate,
Asinii de la cetate,
Gâzii, printre fete mari,
Simigii și gogoșari,
Guri cască când Nastratin.
La jar alb topește în,.
Vinde-n leasă de copoi
Căței iuți de usturoi,
Joacă, și-n cazane sună
Când cadâna curge-n Lună.
*.
Deschideți-vă, porți mari!
Marafa-aduc, pe doi măgari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Și-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealîk.
– Deschide-te, Isarlîk!.
Să-ți fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur.
La răstimpuri, când Kemal
Pe Bosfor, la celălalt mal,
Din zecime, în zecime,
Taie-n Asia grecime;.
Când noi, a Turchiei floare,
Într-o slavă stătătoare.
Dăm cu sâc
Din Isarlîk!