Cu ochii întorși caut nordul obiectelor –
fiece atingere un trunchi prea fragil
vai mie fericitul înger
natura pietrei înseși mă dezice.
Cu mult mai presus de noi și de zei
răspunde cineva de cromatica simțurilor –
indicibilul nu, această coroană din lăuntru
care numai prin moarte ne diferențiază,
ecuatorul magic pe care ochii se rotesc invers
dar el fiind atât de mare abia de întâlnim doar clipa.
Stau în centrul meu, fiece rază o lespede
cu zgomot infernal pe care numai eu îl aud
decât tăcerea mai grea cade-n nordul obiectelor
și nu primesc pe nimeni și nimeni nu mă va dezlega
mai înainte ca eu să hotărăsc.
Pentru că dincolo de cuvinte iubesc totul
împotriva mea numai acestea se pot întoarce.
Sunt marele supus – stăpânitorul
unei coroane din lăuntru
pe care o restitui și îmi închid ecoul –
tentacular caut nordul obiectelor
noaptea lor boreală în care supraviețuiesc
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția profundă și căutarea de sine. Vorbitorul se confruntă cu propria identitate și cu limitele percepției, într-o lume copleșitoare. El caută un sens dincolo de cuvinte, acceptând atât suferința, cât și frumusețea existenței.