Ioan Silvan – Privirea Ta Îmbie la Contururi

Privirea ta îmbie la contururi.
Nu-i singura prezență de pe cer
semnul făcut de mână!
Multiple alte semne râd, uitate
de alte gesturi,
dar ce priviri în care să încapă conturul lor,
ar trebui să ai?
Nu m-aș mira deloc, când o infimă clipă,
ar fi de-ajuns ca să conțină-n ea
tot preatârziul,
în care te-ai schimbat din răbdător
în mare nerăbdare.
Timpul e un cal pe care galopezi
ținând în loc de frâu, în mâini, iluzii,
de aceea, clipa poate fi o vreme
prin care vrei să ajungi, dar nu știi unde,
căci ești rănit de ploaia de secunde
ce cad prin tine.
Așa se face că privind spre cer
dai trup misterelor,
iar semnelor uitate, de alte gesturi,
acolo sus, din rana ta, durere:
Ce poți avea în plus, decât un oarecare,
de nu, accesul liber, la vedere?