Elegie în jurul răscrucii.
Stă o fecioară în spatele Lui
prinsă de un arbore genealogic împins,
până dincolo de orice fel de mări
şi un trecut, ce nu prea se consumă,
când viitor în el, întruna adună.
Mai multe semne au rămas pe drum
sub cerul înnegrit de nemurire,
spre marea ce amintind de Dumnezeu,
prin conservare a devenit zidire.
În sprijinul originii divine
ea şi-a păstrat, precum la început,
un ochi deschis, în craterul de lut,
privind spre timpul care, moartă, o ţine!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema destinului și a nemuririi, sugerând o legătură între trecut, prezent și viitor. Fecioara de la răscruce pare a fi o figură atemporală, prinsă într-o buclă a timpului, păstrând o legătură cu originea divină.