De ce, Doamne, măsori trecerea Ta, pe Pământ, cu oameni?
De Dumnezeu e plin și trupul și Pământul!
Dar cum să poată încheia un pact
conștiința morții, cu eternitatea rămânerii?
De Dumnezeu e plină materia umană,
și cerurile-s pline la refuz,
însă nu poți înlocui din uz
ideea morții provizorii
cu cea a unei morți definitive.
Din ce imagini pure, ofensive,
poți încropi alt vis, în locul Învierii de Apoi,
când luptele cu moartea se dau tot timpu-n noi,
și toate sunt pierdute?
Cu ce arme să lupți, pe ce redute,
și mai ales, cu cine?
când știi că doar prin moarte te-ntorci
la ceea ce ai fost, te-ntorci la tine,
la cel ce fără Dumnezeu erai
un pur metal, sau pure gelatine,
căci te-ai trezit așa, ca din senin,
un fel de Dumnezeu la alții-n rai,
și-apoi, ai început să crezi
că te-ai născut din tine,
evrând, trecutului să-i dai,
ceea ce Dumnezeu a pus din Sine.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană, confruntarea cu moartea și căutarea sensului existenței în raport cu divinitatea. Versurile exprimă o luptă interioară și o meditație asupra efemerității vieții și a relației dintre om și Dumnezeu.