Mă duc, o, mult iubită țară,
Ce m-ai crescut la dragu-ți sân,
Viața mea, în primăvară,
Pe altarul tău sfânt mă duc să-nchin.
Și-am vrut să cânt, o, țară dragă,
Amaru-ți chin, adânc și sfânt,
Când fiii tăi, ceata pribeagă,
Erau pe-al bunilor pământ.
Când veneticul ți-i răpise
De lângă sânul iubitor,
Și când Fanarul le zdrobise
În piept al vitejiei dor!
Nu ți-am adus prinos cântare…,
Dar sfânt mi-a fost altarul tău!
De-aceea, cată la hotare,
Prinos ți-aduc azi, brațul meu!
Și când muri-voi pentru tine,
Ți-oi zice-n ultimul suspin
Să-ți fie drumul tot spre bine
Și vecinic cerul tău senin!
Sensul versurilor
Piesa exprimă devotamentul absolut față de țară și dorința de a se sacrifica pentru binele ei. Vorbitorul își oferă viața ca prinos, sperând într-un viitor mai bun și senin pentru țara sa.