Luceferii Științei.
Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.
Cu progresele științei
Ca și mândrul „Lucifer”,
Danșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.
Două „uși” le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la „poarta nouă”
Stă un bou, să mă iertați.
Una este „ușa vieții”
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.
Câte le ajunge capul,
Se grabesc să nascocească,
Ca să fabrice „viața”
Și pe moarte s-o oprească.
Orice uneltești atee,
Viața nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.
Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!
Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania celui rău.
Sensul versurilor
Piesa critică încercările științei de a-l înlocui pe Dumnezeu, avertizând că viața fără credință duce la pierzare. Subliniază importanța credinței în Mântuitor pentru a evita tirania răului după moarte.