Să mergi din zori pe străzi întortochiate
În galerii săpate de-un șobol,
Să simți în tine gânduri sfâșiate
Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.
Să te privească miile de case
Cu chipul scrutător de la etaj,
Manta de plumb pe trup să ți se lase,
Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești: « Curaj! ».
S-auzi în juru-ți vuiet de mașină
Cu uruit mecanic, frânt, de roți,
Călăi de fier, în fața ta să vină,
Și să-i îndemni la crima lor pe toți.
Apoi sorbind din cuminecătură
Pe care-o dă al fabricei alb fum,
Să te întorci, înăbușindu-ți ura,
Cu capul în pământ, pe-același drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața grea și alienarea unui muncitor, prins într-un ciclu monoton și sufocant. În ciuda greutăților, acesta își păstrează un strop de curaj și speranță.