Deschide pleoapa ochilor când lângă tine vin
Deschide-o larg precum o scoică dezghioci
Și-nfige-n mine ca o lance al primăverilor senin
Să-mi amuțească brusc ale tăcerii voci.
Cerul ochilor tăi e atât de larg
Că-mi plimb privirea-n ei și cu băgare de seamă
Cum aș merge cu o cupă scumpă pe care mi-ar fi teamă s-o sparg,
Da, mi-ar fi teamă.
Privindu-te, eu simt imensitatea unui nou haos,
Și sufletul mi-e ca o statuie care cunoaște doar repaos;
Gânduri ciudate – ca priveliștile pe geamul unui tren –
Fulgerătoare prind în mintea mea să se înșire.
Deschide pleoapa ochilor tăi obsedanți ca un refren,
Căci doar când te privesc, zăresc că am și eu privire.
Sensul versurilor
Piesa exprimă fascinația și impactul profund pe care îl are privirea unei persoane asupra naratorului. Ochii acestei persoane sunt văzuți ca un univers vast și copleșitor, capabil să trezească emoții puternice și să ofere o nouă perspectivă asupra propriei existențe.