Două veacuri am supt aici ca prunc
Țâța lupoaicei mamei mele
Și pe obrazul dacului cărunt
Și-acum șiroaie lacrimile-acele.
Pe dealurile-acestea țărănești
De suferințe roase și de toamne
Miroase încă-a vii împărătești
Și a litanii către tine Doamne.
Crucea lui Iancu pe un deal crăpat
Din creștet sus până în temelie
Singură rămasă ca-ntr-un sat
În care încă morții mai învie.
Aproape ștearsă-a fost de pe pământ
În dealul Hulii-abia se mai zărește
Dar libertatea tunetul ei sfânt
De-aici a fulgerat pe românește.
Sensul versurilor
Poemul evocă trecutul istoric al Blajului, un loc încărcat de semnificație pentru identitatea românească. Se vorbește despre suferință, dar și despre credință și despre lupta pentru libertate, simbolizată de crucea lui Iancu.