Plouă, însă tu nu poți simți
Pentru că nouă, nu ne-a fost scris să murim
Acum două suflete blestemate pe veci
Să se-ofilească precum florile-n ghiveci
Rouă, cenușă-n ochii tăi căprui
Privești cum fulgeră și tună, nu ți-e frică, ești a lui
Inima ta, plină de ură și dispreț
Iubirea ta, sentimentul cel mai de preț
Nouă, dorințe scrise-ntr-un album
Și doar două inimi făcute total scrum
În focul ce mistuie fără-ncetare frici
N-ai înțeles că oricât de sus ai fi, tot pici
Și plouă, singur pe bulevard, mașini
Și mă plouă, îmi fac loc printre străini
Prea multă apa ce curge din streșini
Pe când zâmbetul tău, parfum de vișini
Totul în fața mea oprit de explozie
Fructul mușcând, crezând că e ambrozie
Murind încet, sânge curgând din vine
Durere acută-n inimă, sperând să se termine
E un peisaj macabru și stele mor în decor
Durerea înlocuită de apa dulce de izvor
Lumină caldă se zărește-n depărtare, zbor
Deschid ochii, cad la pământ și mor
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă și deznădejde, explorând teme precum moartea, suferința și pierderea. Naratorul se confruntă cu un peisaj macabru și sentimente intense de durere, culminând cu o moarte simbolică sau reală.