Esra:
Înconjurat de coșmaruri ce devin realitate e firesc
Să-mi creez o lume de vise din care nu vreau să mă trezesc
O lume în care nu țin cont de timp sau de eșecuri
Având în față o cale luminată ca de zeci de mii de becuri.
Și visez că toți ceilalți lăsând grijile în spate
Sătul de zile cu probleme, le arunc departe în noapte
Coșmarurile toate uitate ca-n orice situație
Sunt mereu pregătit să le dau lovitura de grație
Visez că am să cânt piesa asta măcar o dată pe scenă
Gata să ridic lumea-n picioare ca un boxeur în arenă
Am hip-hopul în venă, numele îmi e strigat de toți
Scuip versuri ce spun povești ca-n o mie și una de nopți
Mâinile toate în aer, toți în cor cu mine cântând
Arunc priviri în public și o văd pe ea zâmbind în primul rând
Și aici totul se schimbă, e alt vis, parcă m-am rupt de lume
Scena dispare dar ea apare în pat acum chiar lângă mine
Luăm micul dejun împreună adăpostiți printre cearceafuri
Uităm de tot ce e în jur, de distanță rutină și ceasuri
Plecam în țări calde, mergem în lumea toată
Și dacă cineva vrea să ne oprească, noi știm că n-o să poată
E filmul nostru în care avem roluri principale
Înconjurați doar de prieteni și fără griji materiale
E locul nostru în care niciodată nu suntem triști
Și dacă ne trezim, vom continua să visăm cu ochii deschiși.
Refren:
Sunt coșmaruri ce mă trezesc tremurând în miez de noapte
Sunt vise care mă țin în viață când nu am pe nimeni aproape
Puse în extreme trebuie să am grijă ce-mi doresc
Că unele vise se visează, altele se împlinesc.
Swift:
Aud tunete ce-mi spun supune-te
Sunete ce rag și-atrag turmele
Suflete cu sutele cusute în sulițe
Cu trâmbițe și surle le stârpesc mințile
Simt dinți ce-ncet, încet încep să doară
Prin cuget curge urgent un urlet de fiară
Mă văd înconjurat treptat încep să tremur
Picioarele-mi sunt grele parcă am plumb în femur
Nu recunosc pe nimeni e beznă și nu-mi e bine
Și deodată simt în gât niște colți ca de reptile
Simt cum mă sufoc, trag aer dar nu pot
Și-un film se derulează apoi în ochii mei de mort
Vad copii de copii cu toți încolțiți
În colțuri cu colții îi sfâșie morții
Pun sânge pe rânjet ca un vampir pur sânge
Copilu pur plânge când să-l sfărtec încep
Și cercetez într-un cerc ce tre să fac
Când caninu-i pătrunde-n venă ca un ac
Ridic ochi din jugulară vad o camera goală
În jur e liniște și pace ce senzație bizară
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre vise și coșmaruri, realitate și fantezie. Un artist își găsește refugiul în vise pentru a scăpa de greutățile vieții, dar este conștient de fragilitatea acestei lumi imaginare.