Hrana o găseam căzută din cer ca un fel de mană
În zori ne trezeam şi adunam merinde pentru o singură zi
Mâncam şi dormeam sub cerul gol şi nu ne era frig
Şi nu ne era frică de fiarele care s-ar putea năpusti.
Peste noi în ţinutul acela anume ales
Ca să aflăm iarăşi numele lui şi doar din când în când
Eram încercaţi cu setea şi cu vărsarea de sânge
Ca să ştim că nu este nimeni ca el pe pământ.
Mă învăţasem bine cu gustul boabelor de coriandru
Culese zilnic în ţara aceea a nimănui
Şi numai în clipa când ne amăra apele dinadins
Cârteam împotriva ta şi-mpotriva lui.
Atunci el ne privea întristat şi simţeam întristarea lui
Şi întristarea ta că nu ai putut să m-abaţi
De tot de la-ndoiala mea de totdeauna
Nici în ţinutu-n care eram răscumpăraţi.
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală printr-un loc pustiu, unde personajul principal se confruntă cu încercări și îndoieli. În ciuda greutăților, scopul este redescoperirea credinței și a unui sens mai profund, chiar și în mijlocul suferinței.