Trăiau odată-ntr-o pădure
Un moș bătrân cu baba lui,
Trăiau sărmani ca vai de lume
În adâncimea codrului.
Moșneagul nu dorea nimica
Și numai moartea și-o-aștepta,
Iar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea.
Și Domnul s-a-ndurat de dânșii
Și-un pui de cerb le-a dăruit,
Un pui de cerb cu stea în frunte
Gonit din codru și rănit.
L-a sărutat pe frunte moșul,
Miloasa babă l-a spălat
Și cerbul mi l-a vindecat,
Și cerbul mi l-a vindecat.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat:
– Dă mie, moșule, cerbul ăsta,
Îți dau pe el tot ce dorești.
– Nu-mi trebuiesc averi, nici cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc,
Dar dacă cerbul vrea să vină
Eu bucuros vi-l dăruiesc.
Și să vedeți minune-atuncea
Că cerbul da din coarne
Parc-ar fi vrut să spună:
– Nu vreau, nu!.
La curtea aș fi o fiară,
O jucărie pentru proști,
În ochii lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoști.
Sensul versurilor
Un cuplu de bătrâni primește un pui de cerb rănit, ca un dar divin. Când un prinț dorește să-l cumpere, cerbul refuză, preferând libertatea și înțelegerea bătrânilor în locul vieții la curte.