Când trec pe unde furăm iubire prin odăi
Și umbre de-altădată mă-ntâmpină, mă-ncearcă,
Un lacăt ruginește în aer și e parcă
S-ar auzi un geamăt de dulăi.
Nu mai sunt eu? Sunt altul? Și haina nu mă-mbracă,
Îmi cade de pe umeri. Și umerii-s văpăi.
Și pasul regăsește singur, uitase căi,
Gânduri zvâcnesc ca peștii în pescăreasca barcă.
Îmi pipăi tot trecutul și-l recunosc – armură,
Dar nu mai știu pe clape să cânt și nu mai sunt
Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură.
Genunchii – două urne – se-apropie de pământ.
Și umplându-l de argilă ca de o apă pură
Trec tremurând pe-alee prin câte umbre sunt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și regret față de trecut. Naratorul se simte pierdut și incapabil să mai regăsească bucuria și pasiunea de odinioară, fiind copleșit de amintiri și de sentimentul de îmbătrânire.