Îți închin un imn ție, veac al mediocrității,
Nu mai vânăm ursul sur prin munții Americii,
Brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatice,
Ne operăm visele ca intestine,
Singuri ne închidem în mucegaiul birourilor,
Dimineața dactilografele își îmbrățișează logodnicii,
Până la revederea din ceasul nopții,
Când vor face dragoste pe saltele de paie,
Dar în aer sufletele ni se sărută,
Clădim un cer peste acoperișuri ca mădulare,
Pe bulevarde sirenele, autobuzele,
Cum acompaniază concertul prin fără fir,
Veac al asigurărilor și al reclamei luminoase,
E ora când englezii o aplaudă pe Raquel Meller
Și refuză buchetul de violete,
Aruncă lumini jocurilor de ape,
Scâșnesc din dinți marile cotidiane,
Și iată: agenții companiilor de afișaj
Primenesc rufăria zidurilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume modernă dominată de mediocritate și alienare, unde oamenii își pierd visele și se închid în rutină. Există o critică subtilă a societății de consum și a pierderii conexiunii cu natura.