Amărâtă turturea,
Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soția și-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.
Cât trăiește, tot jălește,
Și nu se mai însoțește,
Trece prin flori, prin livezi,
Nu se uită, nici nu vede.
Trece prin pădurea verde
Și se duce, de se pierde;
Zboară, până de tot cade,
Dar pe lemn verde nu șade.
Și când șade câteodată
Tot pe ramura uscată;
Umblă prin dumbrava-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.
Unde vede apă rece,
Ea o turbură și trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură și bea.
Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.
Când o biată păsărică
Atât inima își strică,
Încât dorește să moară
Pentru a sa soțioară,
Dar eu om de-naltă fire
Decât ea mai cu simțire,
Cum poate să-mi fie bine?
Oh! amar și vai de mine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și deznădejdea resimțită în urma pierderii unei persoane dragi, comparând suferința umană cu cea a unei turturele care își jelește partenerul. Naratorul se simte copleșit de durere, incapabil să găsească alinare și invidiind chiar și moartea ca o eliberare.