Tu, care vremea ne spui că trece,
Ne-aduci aminte des, moartea rece,
Vino acuma, ia-nvățătură,
Schimbă nedreapta ta măsură!
Știi, ticălosul om, ce puține
Pote să aibă ceasuri de bine.
Când dar asupra-i răul se scoală,
Când stăpânește războiul sau boala,
Vezi sărăcie, necaz, durere;
Când vezi primejdia-n putere:
Atunci fă anul d’un sfert să fie,
Și-ăl sfert să treacă, să nu mai vie!.
Iar când tu vrajba vezi lepădată,
De soț soția apropiată,
Părinți, fii, frați își arăt iubire,
Cum lor povață dă sfânta fire;
Când a orî-căruia cuget spune
Mulțumiri scumpe de fapte bune,
Chiar când vrăjmașului meu fac bine:
Cât ziua sfertul atuncea ține!.
Vezi a mândriei la om peire,
Nemilostivă neomenire,
Nelegiuire că se uneltește,
Prieteșugu că se răcește;
Vezi patrioții cu neunire,
Siliți, iubiții, spre despărțire,
Vezi tu un cuget fără de lege,
Că sfinte noduri va să deslege,
De simțiri inima când vezi seacă:
Fă ca minutul, anul să treacă!.
Când vezi dreptatea că biruiește,
Când despărțiții înger unește,
Când toți Românii au cinste mare,
A simpatiei când vezi lucrare,
Când obștea noastră e fericită:
Când vezi în brațe-mi p-a mea iubită,
Vezi că sunt mințile mele duse
D-ale iubirei plăceri nespuse
Atunci secunda fă s’întârzie,
D’un bun an visect fă-o să fie!.
Așa, plăcută, tu dându-mi pace,
Și eu prieten al tău m’oiu face;
Iar cum bați ceasuri de vel rău bate,
Nemu-ți dărăpăn, după dreptate!
Căci fără nici o milostivire
Superi auzul și-ori-ce simțire,
Când fără vreme spui că e vreme:
De rău, de moarte, tot a ne teme
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra timpului și a modului în care acesta ar trebui să se dilate sau să se comprime în funcție de evenimentele vieții. Se dorește ca timpul să treacă greu în momentele de fericire și repede în cele de suferință, reflectând o dorință de control asupra efemerului.