Aș vrea să-ți spun,
În mod solemn: „Iubito, te-am visat!”
Și-n zborul meu din vis,
Eu mii de galaxii am explorat.
Erau mii de-nțelesuri
Și-un cer, în visul meu,
Desprins din vagi eresuri,
Dar, de la Dumnezeu.
Un simplu zbor, probabil,
Ce-ar fi dus direct spre tine,
Dar nu eram capabil
Să-ntrevăd dacă-i de bine!
Izbit de-un aer cald, plăcut,
Parcă pe-o plajă m-am trezit,
Rămas sub soarele tăcut,
Și sub tot cerul adormit.
Am început s-alerg
Și-n valuri am sărit,
Prin apă încercând să merg,
Atunci, eu te-am zărit!
Erai legată de o stâncă
În marile adâncuri,
Într-un timp mort, care mănâncă
Atât de multe lucruri.
Curentul apei m-a împins
Puternic pân’ la mal,
Purtat am fost de-un neînvins
Și mult prea mare val.
Razele soarelui au sfâșiat
Visul meu tăinuit,
Iar astfel eu, puțin speriat,
Din somnul adânc m-am trezit.
Tot pe-acel pat,
Aceeași lume
Și, totuși, condamnat,
Fără să-mi știu de nume!
Pe ferestruică, soarele iar a intrat,
Celula mea e goală.
Doar eu și-un vis neîncheiat,
Întins pe-o albă coală.
Sensul versurilor
Piesa descrie un vis intens despre o iubire imposibilă, urmat de o trezire brutală la realitatea unei existențe solitare și condamnate. Visul oferă o evadare temporară, dar accentuează sentimentul de pierdere și neputință.