Frumoasă făptură ce nu ai defect,
Vino! Distruge-mi tărâmul perfect.
Revino să iei ce-n mine-ai lăsat,
Și-apoi să îmi ierți al meu tainic păcat!
N-am putut să îți dau ce ar fi trebuit,
Și nici să fiu cel pe care tu ți l-ai dorit.
Dar lăsând la o parte tot ce am greșit,
Vreau numai să știi cât de mult te-am iubit.
Privirea ta de foc,
Să ardă-n veci,
În ale minții mele
Colțuri reci!
Iar glasul tău suav,
În veci dezgheață,
Tot ce-a murit cândva
Și-i fără viață!
Buzele-ți lucesc în zori ca lama,
În ochii tăi pierduți mă pierd și eu.
Și-ușor, ușor, tu, fără să-ți dai seama,
Dobori măreața umbr-a unui zeu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința și regretul față de o iubire pierdută, idealizată și poate interzisă. Naratorul își recunoaște incapacitatea de a fi partenerul dorit și imploră iertare, subliniind impactul profund al acestei persoane asupra sa.
