Lui Lulu.
Vas pur, crestat în fumul îndoielii,
Pe val de Nord stăpân te-ai legănat
Și-n ritm se clătina un spânzurat
Cu gâtul prins în pânzele vântreliei.
Pe maluri aspre, așteptări bretone
Te-au zămislit din viață și din vis
Și te-au cântat cu sufletul deschis
Speranțe reci în burguri teutone.
Poate-ai murit în golfuri fără nume
Și-n liniști clare mai aștepți furtuni..
Sau mateloți din depărtări aduni,
Să-i strângi pe bord ca să-i ascunzi de lume.
Vas blestemat să porți singurătate,
Pe mări pustii, în nopți cu ceață grea,
Aștept mereu pe țărmuri umbra ta
Și puntea să-mi întinzi pe săturate.
În mantie de gheață, la tribord
Ca o fantomă-ți voi veghea destinul
Și prin tăceri vom spinteca seninul
Spre țărmul alb al mărilor din Nord.
Ca un stindard al marelui catarg,
În ștreang de ură strâns, va flutura
Trecutul meu peste prezența ta
Și beți de viață vom zvâcni spre larg.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a destinului, folosind metafora unui vas fantomă. Naratorul așteaptă pe țărm umbra vasului, simbol al trecutului și al singurătății, într-o atmosferă melancolică și contemplativă.