HODI:
Vin s-aduc lumina, scuze pentru noapte
Bag p***a-n 666, ceasul-i 7
Viața are clapele pianului, și-o văd alb-negru
Uneori mai văd și roșu, și ăla e doar REC-u’.
Cerul se împarte-n sferturi, unde-i cercul?
Am o treime din ce-mi ceri tu, și-ncă-mi ceri cu
Vârf și-ndesat să fii dreptu’, nu sunt drept cu
Cine încearcă să-mi calce perimetru’.
Prezența ta îmi inflamează nările, vreau picături nazale,
Văd oameni, cresc coarne,
Văd arme, mi-e foame
N-am stare să am răbdare cu tot ce se-ntâmplă
Degeaba lipesc sfoara, dacă încă-i ruptă.
Stau cu bețele-n mână, să prind roate
Ma roade că de câțiva ani, chiar și căruțele-s tunate
Ma ard OK, ca la un accident cu chili
Femeile au câștigat, și de asta au dispărut vampirii.
Ăla de calcă apa când se arată crocodilu’
Tot ăla suflă și-n bombă în timp ce aprinde fitilu’…
Deștepți sunt la tot pasul, de-asta vin să-mi iau carnetu’
Dac-ar fi omu’ din fier, aș pune într-un vulcan magnetu’.
Știu petarde mai ieftine decât alea piccolo
Sunt urechea pereților, și succesorul lui Apollo
Ciudaților, nu aprind idei că nu mă lasă filamentul
Am balanța judecății, și pionul mat în centru.
Patima orașului ca Irma
Și sparg dinții soarelui, de parcă mi-a mușcat retina
Vai de monstru’ de sub pat, dacă-și continuă rutina
Iluzii fără magii, zi-mi Ricky Jay, trage cortina.
Lasă șina, sari de pe poză, simți adrenalina
Dame, mas gasolina, și-o să mori simțind lumina
Nu te judec după sound, te judec după background
Artiștilor, după ce mor, o să v-aștept în underground!
C. O. D. :
Am un mozaic latent ca reîncarnarea faraonului
Și-un milion de genii, ca sarcina ionului
Nu m-am crezut niciodată un Dumnezeu,
După ce m-ai auzit, orgoliul te-a dat ateu.
Sunt instabil, ca pirații la comori
O omori sau salvezi? Gândește de două ori!
Am glumit cu-al treilea rând, nu-s eu de vină
Da-s întunecat ca a cincea notă în latină.
Muzical vorbind, n-am solist ca Iris
Aștept viața de apoi, la șah Osiris
Originea mă face șacal la orca-n morgă
Îngerul cu fața de copil are gluga de cobră.
Zici că-s taman Comac, ne tot dirijezi polii
Averea este capul, de-aia te uită neuronii
Al treilea ochi îmi arată cât ești de slab
Ieri dansai pe trap? Azi rapu’ nu mai e rap.
Îți știu perfect limitele, ca universu-n vid
(?)
Doar după ce-mi bat joc, critică tu cât vrei
Însă ești la fel de nul, ca gândirea la femei.
Sau ca apa la evrei, te lauzi cu duble șterse
Reiese că cel cu 666 arată două fețe
Ca siamezii, deși aleșii n-au fost primii
Las matematic pe două căi ca Marie Curie.
Ori ca dacii, ce-al meu e pus deoparte
Până apare unu’ sub apă să se îngroape
Zeița, te ador cum adoră Bachus vinu’
Sau Meliotas păcatele, ca-s una cu destinu’.
Toți urmați facultăți pentru a putea fi cineva
Visele astea-s nule, scrie « sluga » pe diploma ta!
Sclav la patron, am mai mult de-un neuron
Deci îmi pare rău. Sfoara de gât, salut!
Kefren:
Atunci când meditez mă duc departe
Veghez de pe-o stâncă, simt vânt rece pe spate
Miroase a moarte, păcatele-s toate coapte
Mi-arunci porunci? Fii sigur c-o să le-ncalc pe toate!
Calc pe poteci uscate, văd lacuri secate
Pe altă parte văd lavă cum iese din crater
În întuneric gălăgia se naște din șoapte
Și șoaptele-s peste tot, să tac nu pot….
Scuip foc s-atrag potop peste regate
Văd scrijelit pe-un pom niște cuvinte moarte
„Rău venit în grădina cu plante sufocate”
Zău c-am ajuns pe tărâmuri tare rău famate….
Da’ nu mă-ntorc acum, merg mai departe
Văd templul și intrarea lui e destul de-aproape
Ridic sigiliul antic de pe sceptru și toate
Bestiile ce păzeau intrarea sunt terifiate.
Merg încet cu pas apăsat și stau toate
Umile și cu cele 3 capete plecate
Intru și văd pereții pavati cu texte sacre
Secrete și istorii groaznice, imperiul cade.
Apar doi sfinxși, unul de foc altul de piatră
Și mă flanchează înțelegând c-au rol de gardă
Văd pe-un postament o clepsidră veche și spartă
Mă simt ciudat și parcă e ceva ce-mi scapă….
M-așteaptă tronul în capătul camerei
E plin de entități ce poartă la gât scarabei
Simt freamătul mulțimii au ochii atintiți spre mine
Mă uit la sfinxși întrebător, înțeleg că-i totul bine.
M-așez pe tron, atent la mișcări ca șahiștii
În dreapta și-n stânga mea veghează sfinxșii
Apare Anubis în fața mea și-ngenunchează
Și-mi zice apăsat: ‘bine ai revenit acasă’!
Sensul versurilor
Piesa abordează teme complexe legate de societate, spiritualitate și condiția umană. Versurile sunt pline de metafore și imagini puternice, creând o atmosferă întunecată și introspectivă. Artiștii își expun viziunea asupra lumii și a propriilor experiențe.