Mă întind,
nu mănânc și nu dorm,
nu-mi ud florile.
Nu merită nici să ridic degetul.
Nu aștept nimic.
Vocea ta care m-a îmbrățișat,
au trecut multe zile de atunci,
am mâncat în fiecare zi
o bucățică din ea,
am trăit multe zile
din ea.
Modestă ca animalele săracilor
care de pe marginea drumului
smug fire rare de iarbă
și cărora nu li se dă nimic.
Atât de puțin, atât de mult
ca vocea,
care mă îmbrățișează,
trebuie să-mi lași.
Eu nu respir
fără voce.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dependența profundă a naratorului de o voce dragă, care a devenit esențială pentru supraviețuire. Fără această voce, existența devine lipsită de sens și vitalitate, asemenea animalelor sărace care se mulțumesc cu puțin.