Slăvită fii, cetate
Care-ai purtat cândva
În pântecele tale
De piatră, pe draga mea.
Voi, porți și turnuri, spuneți
Pe unde-i, în ce loc?
De viața ei răspundeți,
Pe voi vă iau drept zălog.
N-au turnurile vină,
Nu se putea clinti
Când draga mea, haină,
Din orașu-acela fugi.
Dar porțile-o lăsară
Să plece, într-ascuns.
Când vrea să fugă-o proastă,
Găsește ea porți de-ajuns.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și căutarea unei persoane dragi care a fugit dintr-un oraș. Naratorul se simte trădat și caută răspunsuri, acuzând simbolic porțile orașului pentru plecarea ei.