Heinrich Heine – Imagini de Vis

Un vis tulburător, cumplit,
M-a fermecat și m-a-ngrozit.
Mai văd frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.
Parcă-o grădină se făcea…
Voios, dădeam să mă plimb prin ea.
Privit de flori, simțeam în zi
Nestăvilite bucurii.
Și păsări ciripeau în cor
Senine cântece de dor –
Și-un soare roșu, auriu
Smălțase flori în licăr viu.
Mireasma ierbii sui-n vânt,
Văzduhu-adie lin și blând.
E totul zâmbitor și pur
În frumusețea dimprejur.
În câmp de flori, în fața mea
Un puț de marmură albea
Clătind un alb veșmânt, aici
O mândră fată se ivi.
Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu păr bălai;
Iar chipul ei mi s-a părut
Străin – și totuși cunoscut.
Spăla copila mea de zor
Și-un cântec îngâna ușor:
„Curgi, tu apă, curgi din plin,
Spală-mi pânza cea de in!”.
Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândră cum o alta nu-i:
Acest veșmânt o fi al cui?”.
„Fii gata! Ăst veșmânt de tort
Va fi cămașa ta de mort!”
Abia vorbise fata – și
Ca spuma totul se topi.
De vraja visului răpit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii se-nălțau spre cer;
Stăteam îngândurat, stingher….
Auzi! Din funduri de păduri,
Ce sunet surd, ca de securi!
Zoresc prin crâng, răzbat pieziș,
Și iată-mă-ntr-un luminiș.
În verde crâng, în fața mea,
Un vechi stejar se înalța –
Și iată! Mândra, iar și iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.
Cu barda-n trunchi tot dând și dând
Îngâna fata mea un cânt:
„Toporașule-topor,
Fă un scrin încăpător!”.
Și iar m-apropiai de ea
Șoptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Copilă mândră ca-n povești:
Tu scrinul cui îl meșterești?”.
Rosti grăbită: „E târziu!
Fac pentru tine un sicriu!”
Abia vorbise fata – și
Ca spuma totul se topi….
Și se făcea apoi că sunt
Pe un pustiu, pustiu pământ
Și nu știu cum s-a întâmplat
Că stam acolo-nfiorat….
Când tocmai dădeam să mă desprind,
Văd parcă-o dungă-n zări albind.
Mă-ndrept spre ea, mă-ndrept grăbit –
Și iată! Chipul ei vrăjit.
Cât poți vedea, sta dalbă, ea,
Săpând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea să cat:
Frumoasă – dar m-a-nfiorat.
Săpând adânc, săpând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-ușor:
„Sapă, sapă cu tăiș,
Groapa-n lat și în lungiș!”.
Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptindu-i: „Spune-mi, fata mea,
Copilă minunată, zi:
Cu-această groapă ce-o fi?”.
Rosti grăbită: „Fii bărbat!
O groapă rece ți-am săpat!”
Abia vorbise fata – și
Deodată groapa se lărgi,.
Și când zăresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum mă cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Mă prăbușesc – și sar din vis.