Când mă gândesc în nopți târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschiși, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.
Vin anii și se duc ca-n vânt..
Sunt doisprezece ani de când
Nu mi-am văzut bătrâna mamă –
Și dorul, chinul mă destramă.
Da, mă destramă dor și chin.
Gândesc la chipul ei blajin..
Să-mi fi vrăjit bătrâna somnul,
Bătrâna mea? S-o țină Domnul!.
Bătrâna mea! Ce drag îi sunt!
Și, în scrisori, văd rând cu rând
Cum mâna-i tremură când scrie
Și inima i se sfâșie.
Mereu văd chipul ei blajin..
Sunt doisprezece ani în plin,
Sunt doisprezece ani de viață
De când n-am mai cuprins-o-n brață.
Germanie, pământ străbun,
Ești încă sănătoasă tun.
Voi regăsii a tale arii
Oricând, cu teii și stejarii.
De dorul tău nu mi-ar păsa,
Dar e acolo mama mea.
Nu poți pieri, străbună țară,
Dar mama, poate, o să moară.
De când din țară am plecat,
Nu-i știu la număr – ce păcat! –
Pe scumpii mei ce zac în groapă.
Durerea inima mi-o sapă..
Îi număr totuși. Și, mereu,
Mai crunt sporește chinul meu,
De parcă prăvăli-s-ar morții
Pe pieptu-mi.. dar se duc cu toții.
Pe când pierdut în gânduri stam,
Zori franțuzești mijesc la geam.
Cu zâmbetu-i ca dimineața,
De-alean german mă scapă soața.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de patrie și de mama rămasă acasă, accentuat de distanța și trecerea timpului. Emoțiile sunt contradictorii, între dragostea pentru țara adoptivă și teama de a pierde legătura cu originile și cu cei dragi.