De mii de ani aceleași,
Înfipte-n locul lor,
Stau stelele pe boltă
Privindu-ne cu dor.
Vorbesc o limbă rară,
Frumoasă și bogată,
Ce nu pot filologii
S-o-nvețe niciodată.
Dar eu am învățat-o
Și n-o mai pot uita,
Gramatica, iubito,
Mi-a fost faptura ta.
Sensul versurilor
Piesa evocă o iubire profundă și atemporală, comparată cu eternitatea stelelor. Limbajul iubirii este unic și personal, depășind barierele convenționale.