Eu ascult noaptea agitat
Și licuricii se învârt
Iubita mea, nu pot să-ți fac
O poezie de-un cuvânt.
Mă pierd în gânduri deseori
De parc-aș vrea să mă ucid
Doar tu mă ții ca să nu mor
Dar până când? mă-ntreb timid.
Nu-s vreun poet prea cunoscut
Iar dacă lumea m-ar citi
N-ar recunoaște vreun minut
Că nimeni nu mă poate știi.
Nu mă rănești, eu mă rănesc
Și doare tare uneori
Iar tu-mi arăți că mă iubești
Iubirea mie-mi dă fiori.
Sedus de tot, de cine ești
Căci fără tine eu nu sunt
Sedus de tot, de cum gândești
Tu, poezie, de-un cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dependență emoțională profundă față de persoana iubită, văzută ca o sursă de salvare dintr-o stare interioară tulburată. Vorbitorul se simte pierdut și vulnerabil fără această persoană, idealizând-o ca pe o poezie perfectă. Există o luptă internă între dorința de a se autodepăși și teama de a nu fi înțeles.