Îngerul meu, lumină pură a veșnicelor tale orori,
Ți-ai înseninat aripile care te-au ajutat mereu să zbori.
Ai făcut marea valuri multe, pământul scrum, cerul pământ,
C-ai vrut toți norii de pe cer, ai vrut prea mult, ai vrut prea mult.
Nu te-ai uitat chiar niciodată unde doar eu ți-am arătat,
Tu ai crezut mereu în soartă, mereu ai spus ce-ai cugetat.
Ai vrut lumină, ai luat lumină și-asa tare ai strălucit,
Încât căzut ai fost tu, înger, un înger bun și-ai obosit.
Apoi te-ai apropiat de mine, ai vrut numai să mă păzești,
Dar eu m-am stins, m-am stins în mine când am văzut că strălucești.
Ți-am rupt și zborul tău din ceruri de unde tu ai decăzut,
Ți-am luat lumina, ți-am luat totul, ți-am luat tot ce-ai avut.
Am devenit una cu tine, la început eram doar noi,
Dar stinse-mi sunt aripile tale ca voci din ceruri de strigoi.
Am vrut atât de mult încât amândoi ne-am dorit,
Să nu ne mai dorim mai mult și s-avem iar acel nimic.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică în care unul dintre parteneri, inițial un înger de lumină, este adus la ruină de dorințele celuilalt. Ambii ajung să regrete intensitatea dorințelor lor, care au dus la distrugere și la pierderea a tot ce aveau.
