Am vrut să-ți dau zăpezi din cer
Să te-mbrac într-o rochie de gheață
Să-ți țes alura-n mister
Din crengile reci la față.
Să-ți port frigul-n pașii mei
Să-ngheț sub neaua ta divină
Eu să te vreau când nu mă vrei
Și chipul tău rupt de lumină.
Să-mi fie gerul nedorit
Atunci când caldul mă cuprinde
Tu să mă-ngheți, că-s dezvelit
De primăveri, de ierni cumplite.
Să tremur frig, să scuturi pași
Să mă-nvelești cât mai feroce
Și când mă prinzi, tu să mă lași
Și fără grai și fără voce.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și neîmpărtășită a naratorului față de o persoană distantă și rece. Metaforele frigului și ale iernii sunt folosite pentru a descrie suferința și vulnerabilitatea resimțite în această iubire imposibilă.