Și cât au suferit poeții.
Ca să priviți o poezie
Care să vă-ndulcească ochii
Numai stiloul lor mai știe.
Precum transfuziile de sânge
La fel și ei oferă suflet
Câte o picătură.. o picătură
Până se duce.
Și chiar de parc-oferă totul
Precum de parc se leagă jocul
Au un meleag, reneagă scopul
Că vor să înțeleagă totul.
Și au și poezii în spate
De care nu știți. nu se poate
Și n-ai cum să-i dai tu valoare
Unei persoane care are.
Poeții nu-s poeți din fire
Sunt posedați de ce pot scrie
Au fost aleși de poezie
Și-s prinși în ea.
Nu pot fugi de propriul sine
Nestăpâniți de.. nu se știe
Își pierd controlul pe hârtie
Și și-l recapătă prin ea
Sensul versurilor
Piesa explorează sacrificiul și suferința poeților în procesul de creație. Ei sunt văzuți ca fiind posedați de poezie, incapabili să scape de chemarea ei, pierzându-se și regăsindu-se prin scris.