Vești fericite iarăși ne vin – și primăvara
cu toată-a ei splendoare iluminează țara.
De ți se-ntinde aur, să-l dai pe trandafiri
și pe-un ulcior ce poartă al vieții elexir.
Din nou e cânt de păsări, dar unde este vinul?
Privighetorii iarăși îi auzim suspinul:
”Cine-o să scoată vălul de pe a rozei față? ”
Vreau să arunc în flăcări a hainei mele zdreanță,
cu vinul roș pătată. Căci cel ce vinde vin,
în schimb n-are să-mi deie nici câtuși de puțin
din drojdia rămasă pe funduri de ulcioară.
Mergi cu o călăuză în a iubirii țară.
Te pierzi dacă mergi singur – Cel care-al tău obraz
n-a sărutat vreodată, nu știe ce extaz
atinge-atunci când gustă din fructele din rai.
Pahornicu-mi surâde. O inimă să n-ai
alți oaspeți decât roze și viers duios de Mai.
Câte minuni pe drumul Iubirii! -Acolo leii
au frica de gazele. O, să-mi ajute zeii
în pribegia sacră printr-un deșert, în care
Iubirea-a-nchis vederii și drumuri și hotare.
Ce mult iubit-a Hafiz, dar roze n-a cules
vreodată din grădina eternei frumuseți.
Pesemne, briza caldă ce florile desface,
a ocolit grădina-i cu florile sărace.
Se stinse primăvara și timpul grabnic zboară,
iar Hafiz ține-o cupă pe jumătate goală.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa explorează teme legate de frumusețea efemeră a primăverii și a iubirii, juxtapuse cu sentimente de dezamăgire și căutarea sensului în viață. Naratorul tânjește după experiențe intense și autentice, dar se confruntă cu realitatea că nu întotdeauna poate atinge idealurile sale.
