Un prieten rar odată avui, ce-mpărtășea
toate-ale mele chinuri. Când inima-mi gemea,
în mijlocul furtunii, în valuri prăbușit,
el singur știa drumul spre țărmul liniștit.
Pe căile Iubirii, când însă-am rătăcit,
pierdut pe-al meu prieten și nu l-am mai găsit.
Subtil am fost odată și înțelept, dar iată,
sărac acum ajuns-am cu mintea-ntunecată.
Când versurile mele le inspira Iubirea,
oricare om pe cale le închină uimirea.
O, minții mele nimeni să n-aducă urale,
căci azi toți suntem martori ai nebuniei sale.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre pierderea unui prieten drag și despre căderea în nebunie. Naratorul își amintește de vremurile bune, când prietenul îi alina suferința și când iubirea îi inspira versurile, dar acum se simte pierdut și sărac cu mintea întunecată.