Hafez – Privirea Ta, Iubito, Durerea Mi-o-Ntețește

Privirea ta, iubito, durerea mi-o-ntețește,
privirea mea duioasă, iubirea mi-o sporește.
De mine nici nu-ți pasă, nu știu la ce gândești.
Când nu știi cât mă chinui, poți să mă lecuiești?
M-ai azvârlit în țărnă, și în a ta cruzime,
o singură privire nu mai arunci spre mine.
Întoarce-te, te-ndură și-oprește-te din drum
o clipă lângă mine. Din mâini al tău veșmânt
lăsa-l-voi doar atuncea când lut oi fi și scrum:
ieși-vor să te-atingă și când voi fi-n mormânt.
Torturile iubirii m-au amuțit. Cât timp
mă vei lipsi de suflu-mi? Căci eu trăiesc prin tine.
Te-am strâns la piept, și păru-ți în juru-mi fu un nimb
de foc. A mele buze pe gura-ți de rubine
le-am apăsat fierbinte, iar eu ți-am dat în schimb
și inimă și suflet. Când printre flori, spre seară,
te bucuri fără mine de noua primăvară,
o lacrimă tăcută pe-obrajii mai coboară.