Oricare fir din geana-ți mi-e-n inimă-o săgeată
Din ochi țâșnește-o pară arzând durerea-mi toată.
Tu uiți ușor pe-aceia ce te-au iubit. Aş vrea
nicicând să vină ziua în care te-aş uita.
O floare este lumea: păleşte şi dispare.
Voi da-o Dragei mele ca pe-o răscumpărare.
Stăpânul Lumii, atâta e pentru mine pururi:
un sclav al tău, iubito, şi-aici şi în azururi.
Şi dacă a mea Dragă preferă un străin,
mâhnit mă voi supune. Mă doare şi mă-nchin.
eu, care, chiar vieţii iubita o prefer.
A despărţirii flăcări mă mistuie. Sub cer.
răcoare ada-mi, briză a serii. Boarea ta
miresmi de vrajbă pline să poarte de la ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința profundă cauzată de o iubire neîmpărtășită. Vorbitorul se simte sclavul iubitei sale, chiar și în fața respingerii, și preferă iubirea ei chiar și vieții. El este mistuit de durerea despărțirii și caută alinare în natură.