Mireasmă este praful pe unde draga-mi trece.
O, blând zefir, adu-mi-l! Neliniștea-mi va trece.
Mai spune-mi doar o vorbă din buzele ei dulci,
din lumea ei de taine vești bune să-mi aduci.
Vă rog din nou, prieteni, aduceți-mi puțin
din colb călcat de dânsa, și nu de pas străin.
De când nu ne văzurăm trecură nopți la rând.
O, Saki, dă-mi oglinda pe cei duși evocând.
O inimă pierdută, spre-a o întemnița,
de lanțuri nu-i nevoie, ci doar de bucla ta.
O inimă naivă nu-i pentru aventuri.
Unde ești, vrăjitoareo, ce-n farmece mă furi?.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și melancolia naratorului față de o persoană dragă. El caută orice urmă a prezenței ei și își amintește cu nostalgie de momentele petrecute împreună, simțindu-se pierdut fără ea.