Iubita ce făcuse din casa mea un rai,
ea- care e un înger, un crin din luna mai.
ea – cea de farmec plină, cu grație-nzestrată,
frumoasă-ntre frumoase, cu spirit fin dotată.
ea – despre care spus-am: ”Trăi-voi unde-o vrea”
fără-a ști că amantul un vagabont era.
ea – sub stea născută – mi-a fost răpită-acu.
Eu ce-am să fac, când luna dezastrul îi făcu?
Căzu nu numai vălul de pe-a inimii taină,
dar fosta-a sfâșiată și ultima ei haină.
Și astfel, orice vrajă acum e risipită.
E dulce trandafirul și iarba-i înverzită,
dar tot ce e plăcere, de-a pururi efemer e.
Dulci fură-acele ore cu Draga-mi împreună
dar astăzi viitorul e un deșert sub lună.
Privighetoarea moare, pe vânt fiind geloasă,
că-n zori el mângâiat-a o roză preafrumoasă.
Ci inima, tu iart-o! Săracă ești. În schimb
pe frunte Draga-mi poartă al frumuseții nimb.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea pierderii unei iubiri idealizate, comparată cu un rai. Vorbitorul deplânge efemeritatea frumuseții și a plăcerii, simțind că viitorul său este acum un deșert după ce a pierdut persoana iubită.