Îți mulțumesc, Iubito – că încă o dată
mi-ngădui să-ți văd chipul. Loială și curată,
tu ești acum iarăși alăturea de mine.
Adesea călătorul pe căi amare vine.
Când însă spre iubire îl poartă, n-o să-l doară
dacă acea cărare se-nalță sau coboară.
Să suferi în tăcere, iar celui rău nu-i spune
secretul ce-n adâncuri te doare și răpune.
Tresaltă când iubirea te scaldă-n foc de rază.
Și dacă-n miez de noapte tristețea te veghează,
-văpaie – să te mistui, dar încă luminează!.
Cu amăgirea unui sărut, poți cumpăra
un dram de bucurie, Așa te poți salva
de vicleșugul celui ce-ascuns te dușmănește.
Iubito preafrumoasă, o viață-mi trebuiește
să-mi spun tristețea-ntreagă și cum de-atâta vreme
sub jugul nepăsării-ți ființa-mi toată geme.
A Dragostei slăvire a dus până-n Irak
cântările lui Hafiz, ce vor trăi în veac.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă recunoștința față de o iubită, dar și suferința ascunsă sub jugul nepăsării. Vorbește despre sacrificiul și loialitatea în iubire, chiar și în fața tristeții.