Gudronn – În Urma Ta Furtuna

Sunt multe vise, Doamne,
Vorbe transformate-n șoapte,
Toate spulberate,
Dar poate timpul le va rezolva pe toate.
Lasă-mă măcar să simt ale tale pleoape,
Cum mă alină.
Atunci când tot cu gândul la tine
Am crezut mereu în tot ce-i bine.
De-ai vrea să mă săruți,
Nu m-aș putea abține,
De-ai vrea să mă iei în brațe,
Te strici la sine?
Tot ce-i al meu e-al tău și-ți aparține.
Sufletul și inima cui i-o dai dacă pleci?
Jurământul nostru parcă-l dezlegi, pe veci.
Ce simt eu vreau să înțelegi.
Amintește-ți doar de marea și nisipul
Care-n ochii tăi adânci
Aș vrea să mă scapi.
Mi-e dor de-atâtea și-am atâtea-n suflet,
Stai lângă mine să am sufletul complet.
S-aud un urlet de durere din suflet,
Parcă nu mai e tăcere.

I want you
To make live is first time
And i got it
Say to You
Love find way and is always true.

A rămas furtuna-n urma ta,
Umbra ta-i de mână cu mâna mea.
Cum ne certam parcă iarna
Și era cât mai bine
Când ne-mpăcam.
Frumos era cât atât de mult ne iubeam.
Uită de ce-a fost rău,
Hai, fă ceva,
Ascultă-mă măcar, ai grijă de viața ta,
De inima mea, că-i acolo lângă a ta.
Visam toată viața ceva care mă face fericit,
Uite că am apucat
Să am un vis împlinit.
Parcă ce aveam în suflet
Dumnezeu mi-a citit.
Acum fără tine, parcă m-am îmbolnăvit.
Stau singur fără tine și e cumplit.
Sunt puțin amețit, când vine vorba de noi,
Dar parcă sentimentele acum stau în gunoi.
Am ales cuvinte potrivite, suflet pierdut,
Ești ceea ce mereu am visat
Și am vrut.

I want you
To make live is first time
And i got it
Say to You
Love find way and is always true

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și dorul după o iubire pierdută. Naratorul își amintește de momentele frumoase, dar și de certuri, și se simte pierdut și singur după despărțire.

Lasă un comentariu