Afară plouă ca și toamna și-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, și-atât.
În mine toate amintirile te-așteaptă,
De-aceea mi-e privirea stranie și dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să trăiesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă impresoară chipul tău din toate părțile.
Mâna ce mi-a-mprăștiat părul și gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Și tot aștept pe cineva și nu mai vine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de singurătate și dorința după o persoană absentă. Naratorul este copleșit de amintiri și se simte pierdut, așteptând pe cineva care nu mai vine, într-o atmosferă melancolică accentuată de ploaie.