Ce-i mai sfânt sub steaua milei?
Roza! Roza nouă-n care
O pasăre în zorii zilei
Ouă rouă și dispare.
Ce-i mai mândru decât toate?
Codrul! Codrul vechi, cel care
Nu dă printre munți din coate
Ca să pară el mai mare.
Ce-i mai bun, mai dulce-n lume?
Grâul! Grâul galben, care
Calcă pe strămoși în hume
Și el strigă: „Nu ne doare!”.
Ce e fără, fără seamăn?
Graiul! Graiul mamei, care
Îl adun și iar îl seamăn
Pentru dor și vindecare.
Sensul versurilor
Piesa celebrează elementele fundamentale ale identității românești: natura, limba maternă și tradițiile. Fiecare strofă evidențiază frumusețea și importanța acestor elemente, subliniind legătura profundă dintre ele și sufletul românului.